O sa va scriu o pilda, care pe mine m-a impresionat pana la lacrimi. Nu cred ca am citit ceva mai frumos in viata mea, si as vrea sa va influenteze, sa trageti invataminte din ea, sa credeti ca exista ceva bun in fiecare din noi, si sa nu va fie frica sa aratai asta.
FEREASTRA VIETII
Erau odata doi barbati, amandoi grav bolnavi, care se aflau in aceeasi incapere a unui spital. Desi era o camera mica, avea o fereastra ce dadea afara, sper lume. Unuia dintre barbati i s-a permis sa se ridice din pat cate o ora la fiecare amiaza, patul sau fiind in apropierea ferestrei. Dar celalalt trebuia sa-si petreaca tot timpul intins.
In fiecare dupa-amiaza, cand omul de langa fereastra era ridicat, isi petrecea vremea descriindu-i celuilalt ce vedea afara. Fereastra dadea spre un parc, unde se afla un lac. Pe apa se vedeau rate si lebede, iar copiii veneau sa se joace. Tinerii indragostiti mergeau mana in mana pe sub copaci. Erau flori si politisti, iar in spate, dupa liziera, era o vedere minunata a conturului orasului.
Omul care zacea lungit il asculta pe celalalt descriindu-i toate acestea si se bucura de fiecare minut. Descrierile prietenului sau l-au facut sa simta ca traieste.
Apoi l-a lovit gandul: de ce omul de langa fereastra sa se bucure de toata placerea de a vedea ce este afara si eu nu? Se simti rusinat, dar gandul nu-i dadea pace.
Intr-o noapte, celalalt om s-a trezit brusc tusind si sufocandu-se. Bajbaia cu mainile dupa butonul de urgenta si nu-l gasea. Colegul sau a privit tacut pana cand nu i-a mai auzit sunetul respiratiei. Dimineata, sora il gasi mort si indeparta, in liniste, trupul din incapere. Imediat ce gasi momentul potrivit, cel ramas ceru sa fie mutat in patul de langa fereastra. Dorinta i-a fost indeplinita.
In minutul in care infirmierii parasira camera, se ridica pe un umar cu mare greutate si durere si se uita pe fereastra: dadea spre un perete alb..............
In fiecare dupa-amiaza, cand omul de langa fereastra era ridicat, isi petrecea vremea descriindu-i celuilalt ce vedea afara. Fereastra dadea spre un parc, unde se afla un lac. Pe apa se vedeau rate si lebede, iar copiii veneau sa se joace. Tinerii indragostiti mergeau mana in mana pe sub copaci. Erau flori si politisti, iar in spate, dupa liziera, era o vedere minunata a conturului orasului.
Omul care zacea lungit il asculta pe celalalt descriindu-i toate acestea si se bucura de fiecare minut. Descrierile prietenului sau l-au facut sa simta ca traieste.
Apoi l-a lovit gandul: de ce omul de langa fereastra sa se bucure de toata placerea de a vedea ce este afara si eu nu? Se simti rusinat, dar gandul nu-i dadea pace.
Intr-o noapte, celalalt om s-a trezit brusc tusind si sufocandu-se. Bajbaia cu mainile dupa butonul de urgenta si nu-l gasea. Colegul sau a privit tacut pana cand nu i-a mai auzit sunetul respiratiei. Dimineata, sora il gasi mort si indeparta, in liniste, trupul din incapere. Imediat ce gasi momentul potrivit, cel ramas ceru sa fie mutat in patul de langa fereastra. Dorinta i-a fost indeplinita.
In minutul in care infirmierii parasira camera, se ridica pe un umar cu mare greutate si durere si se uita pe fereastra: dadea spre un perete alb..............
