Visele - imaginatie sau o reflexie a gandurilor noastre?

V-ati intrebat vreodata ce sunt visele? Specialistii ar spune ca sunt o insiruire de imagini pe care creierul nostru le creeaza involuntar, avand mai mult sau mai putin legatura intre ele. Totusi nu visam cai verzi pe pereti. In general visam persoane care fac parte din viata noastra, evenimente la care am luat parte sau este posibil sa luam. Deci creierul se "inspira" din experienta proprie. Mi-am pus de multe ori intrebarea daca prin vise, creierul incearca sa ne atentioneze intr-o anumita privinta, pe care nu putem sau nu vrem sa o constientizam. Nu stiu daca intr-adevar creierul este responsabil de asta, sau o fi ceva mai presus de noi, dar cred ca asa cum corpul iti spune prin durere ca ceva este in neregula, poate visele sunt tot un mecanism de comunicare. De exemplu, mi s-a intamplat sa am acelasi vis de mai multe ori, la intervale destul de mari. Visul cred ca vroia sa imi spuna ca imi este frica de ceva. Din pacate nu imi amintesc in ce perioade din viata il aveam, pentru a-mi da seama concret la ce se referea. Dar cred ca daca am stii sa interpretam visele am avea mult de castigat.

Vi se intampla sa visati uneori ceva atat de real incat sa aveti un soc in momentul in care va treziti? Parca nu mai stii ce a fost vis si ce realitate. Si iti pare atat de rau ca a fost totul un vis, si nu stii cum sa faci sa te culci la loc si sa iti continui aventura. Dar totusi stii ca nu a fost nimic real, si ca tot te vei trezi mai devreme sau mai tarziu. Si ce este poate cel mai interesant, este faptul ca participi la acea experienta cu toate simturile, vezi, mirosi, auzi, simti si chiar iubesti.

Am avut aseara un vis foarte ciudat, si foarte real. Cand m-am trezit am avut o reactie de genul "a fost totul doar un vis???". Nu-mi venea sa cred. Am simtit totul cu o asa intensitate incat nimic nu tradat faptul ca eram intr-un vis. De obicei ti se intampla sa treci de le o chestie la alta si atunci incepi sa realizezi ca nu are cum sa se intample asta in realitate. Dar totul era atat de cursiv si plauzibil. Cred ca a fost o transpunere a ceva ce poate simt dar nu imi dadeam seama, sau eram prea speriata sa recunosc.

Nu stiu ce a insemnat, dar m-a dat peste cap si mi-as fi dorit ca in realitate sa fie totul atat de simplu pe cat parea in vis.

Si daca intr-adevar sunt visele o reflexie a gandurilor, atunci visul asta chiar nu mi-a facut nici un bine, ba din contra. Cred ca as fi preferat sa raman in ignoranta, doare mai putin.

Ale tineretii valuri

Si iata-ma din nou, intr-o dimineata de Sambata, in fata unei pagini albe, incercand sa o umplu cu ganduri pe care nici in cap nu reusesc sa mi le pun in ordine. M-am gandit ca poate scriindu-le o sa reusesc sa inteleg ceva din ele.

Cu totii ne dorim sa traim acea poveste de dragoste de care au parte personajele din filmele noastre preferate. Eu sunt o fana infocata a filmelor in care dragostea invinge dupa ce este pusa la nenumarate incercari. Si am ajuns sa ma confrunt cu o idee. Unii sunt de parere ca nu merita sa te chinui toata viata valsand de la o relatie la alta, care mai devreme sau mai tarziu sa se termine pentru ca nu e exact ceea ce iti doresti, sau sa te casatoresti repede din principiul ca "daca nu mai gasesc altul mai bun" si sa realizezi peste 20 de ani ca ti-ai irosit tineretea cu o pesoana pe care de la inceput nu ai iubit-o. E mai bine sa alegem calea usoara, daca el ma iubeste e suficient? Sau sa ne riscam, si sa ne aruncam intr-o relatie care poate stim de la bun inceput ca ne va face sa suferim la un moment dat, dar care ne va face sa traim sentimente pe care nici nu ni le imaginam?

Ai da o viata de suferinta dar cu o clipa de iubire, pentru o viata fericita dar fara iubire? In fond, ce este fericirea? Difera de la caz la caz o sa spuneti, da, pe moment, putem fi fericiti pentru o sumedenie de lucruri marunte, o masina noua, un zece la o lucrare, o zi frumoasa, dar pe termen lung, ce intretine fericirea? Oamenii... Oamenii sunt cei care o pot provoca, o pot distruge, dar o pot si sustine. Persoana pe care o iubesti poate sa faca mai mult pentru sufletul tau decat pot face toate frumusetile Pamantului la un loc. Iar daca ai sansa sa le vezi si sa treci prin ele alaturi de ea, atunci te poti numi un om cu adevarat fericit. Dar fericirea nu cred ca poate exista fara iubire.
Asa ca ce rost are sa vezi tot ce are lumea asta de oferit, daca o faci alaturi de persoana nepotrivita? Cui ii foloseste sa iti construiesti o viata perfecta pe baza unei iluzii. Sa te convingi singura ca daca el te iubeste asta e tot ce conteaza, sau mai rau, ca nu trebuie neaparat sa existe iubire atata timp cat exista respect si intelegere. Incep sa ma gandesc ca astea sunt valorile pe care le promoveaza religia noastra. Si ca in ultima vreme spre asta se tinde. Ca daca gasesti pe cineva care sa fie asa cum ti-ai dorit e suficient. Poate nu ar trebui sa ne ghidam dupa modelul asta, "vreau ca prietenul meu sa fie asa si pe dincolo", si daca ai gasit pe cineva sa se potriveasca, gata nu mai cautam. Pentru ca inima nu prea face ce ii zice creierul, ea are o minte independenta de a noastra dupa care se ghideaza, si nu de putine ori ni s-a intamplat sa ne indragostim de persoane care n-au nici o tangenta cu "modelul" nostru. Si atunci ce facem? Spunem NU, nu e bine, nu e persoana potrivita pentru mine, parintii mei nu ar fi deacord si bla bla bla, un milion de alte astfel de motive. Dar in fond, nu mama e cea care trebuie sa ia decizia asta, pentru ca nu ea va fi cu el, asa ca de ce suntem asa de influentabili de societate, de ce da bine, de religie sau alte valori prost implementate? Pana la urma ce conteaza e sa fie bine pentru tine.

Si la fel de bine se aplica si in sens invers. De ce sa fiu cu cineva care e poate cum mi-am dorit, deci creierul spune DA, dar inima spune Nu prea. Daca am fi in stare sa luam decizia asta, care este poate cea mai importanta pe care o vom lua in viata noastra, cu sufletul, nu cu mintea, cred ca ar fi o lume mai buna, inzestrata cu valori mai oneste.

Dar ce tot vorbesc eu aici, va spun voua ce sa faceti cand eu singura nu sunt in stare. Dar poate reamintindu-mi asta, o sa reusesc sa fiu sincera cu mine, si cu cei din jur.