Ale tineretii valuri

Si iata-ma din nou, intr-o dimineata de Sambata, in fata unei pagini albe, incercand sa o umplu cu ganduri pe care nici in cap nu reusesc sa mi le pun in ordine. M-am gandit ca poate scriindu-le o sa reusesc sa inteleg ceva din ele.

Cu totii ne dorim sa traim acea poveste de dragoste de care au parte personajele din filmele noastre preferate. Eu sunt o fana infocata a filmelor in care dragostea invinge dupa ce este pusa la nenumarate incercari. Si am ajuns sa ma confrunt cu o idee. Unii sunt de parere ca nu merita sa te chinui toata viata valsand de la o relatie la alta, care mai devreme sau mai tarziu sa se termine pentru ca nu e exact ceea ce iti doresti, sau sa te casatoresti repede din principiul ca "daca nu mai gasesc altul mai bun" si sa realizezi peste 20 de ani ca ti-ai irosit tineretea cu o pesoana pe care de la inceput nu ai iubit-o. E mai bine sa alegem calea usoara, daca el ma iubeste e suficient? Sau sa ne riscam, si sa ne aruncam intr-o relatie care poate stim de la bun inceput ca ne va face sa suferim la un moment dat, dar care ne va face sa traim sentimente pe care nici nu ni le imaginam?

Ai da o viata de suferinta dar cu o clipa de iubire, pentru o viata fericita dar fara iubire? In fond, ce este fericirea? Difera de la caz la caz o sa spuneti, da, pe moment, putem fi fericiti pentru o sumedenie de lucruri marunte, o masina noua, un zece la o lucrare, o zi frumoasa, dar pe termen lung, ce intretine fericirea? Oamenii... Oamenii sunt cei care o pot provoca, o pot distruge, dar o pot si sustine. Persoana pe care o iubesti poate sa faca mai mult pentru sufletul tau decat pot face toate frumusetile Pamantului la un loc. Iar daca ai sansa sa le vezi si sa treci prin ele alaturi de ea, atunci te poti numi un om cu adevarat fericit. Dar fericirea nu cred ca poate exista fara iubire.
Asa ca ce rost are sa vezi tot ce are lumea asta de oferit, daca o faci alaturi de persoana nepotrivita? Cui ii foloseste sa iti construiesti o viata perfecta pe baza unei iluzii. Sa te convingi singura ca daca el te iubeste asta e tot ce conteaza, sau mai rau, ca nu trebuie neaparat sa existe iubire atata timp cat exista respect si intelegere. Incep sa ma gandesc ca astea sunt valorile pe care le promoveaza religia noastra. Si ca in ultima vreme spre asta se tinde. Ca daca gasesti pe cineva care sa fie asa cum ti-ai dorit e suficient. Poate nu ar trebui sa ne ghidam dupa modelul asta, "vreau ca prietenul meu sa fie asa si pe dincolo", si daca ai gasit pe cineva sa se potriveasca, gata nu mai cautam. Pentru ca inima nu prea face ce ii zice creierul, ea are o minte independenta de a noastra dupa care se ghideaza, si nu de putine ori ni s-a intamplat sa ne indragostim de persoane care n-au nici o tangenta cu "modelul" nostru. Si atunci ce facem? Spunem NU, nu e bine, nu e persoana potrivita pentru mine, parintii mei nu ar fi deacord si bla bla bla, un milion de alte astfel de motive. Dar in fond, nu mama e cea care trebuie sa ia decizia asta, pentru ca nu ea va fi cu el, asa ca de ce suntem asa de influentabili de societate, de ce da bine, de religie sau alte valori prost implementate? Pana la urma ce conteaza e sa fie bine pentru tine.

Si la fel de bine se aplica si in sens invers. De ce sa fiu cu cineva care e poate cum mi-am dorit, deci creierul spune DA, dar inima spune Nu prea. Daca am fi in stare sa luam decizia asta, care este poate cea mai importanta pe care o vom lua in viata noastra, cu sufletul, nu cu mintea, cred ca ar fi o lume mai buna, inzestrata cu valori mai oneste.

Dar ce tot vorbesc eu aici, va spun voua ce sa faceti cand eu singura nu sunt in stare. Dar poate reamintindu-mi asta, o sa reusesc sa fiu sincera cu mine, si cu cei din jur.