Visele - imaginatie sau o reflexie a gandurilor noastre?

V-ati intrebat vreodata ce sunt visele? Specialistii ar spune ca sunt o insiruire de imagini pe care creierul nostru le creeaza involuntar, avand mai mult sau mai putin legatura intre ele. Totusi nu visam cai verzi pe pereti. In general visam persoane care fac parte din viata noastra, evenimente la care am luat parte sau este posibil sa luam. Deci creierul se "inspira" din experienta proprie. Mi-am pus de multe ori intrebarea daca prin vise, creierul incearca sa ne atentioneze intr-o anumita privinta, pe care nu putem sau nu vrem sa o constientizam. Nu stiu daca intr-adevar creierul este responsabil de asta, sau o fi ceva mai presus de noi, dar cred ca asa cum corpul iti spune prin durere ca ceva este in neregula, poate visele sunt tot un mecanism de comunicare. De exemplu, mi s-a intamplat sa am acelasi vis de mai multe ori, la intervale destul de mari. Visul cred ca vroia sa imi spuna ca imi este frica de ceva. Din pacate nu imi amintesc in ce perioade din viata il aveam, pentru a-mi da seama concret la ce se referea. Dar cred ca daca am stii sa interpretam visele am avea mult de castigat.

Vi se intampla sa visati uneori ceva atat de real incat sa aveti un soc in momentul in care va treziti? Parca nu mai stii ce a fost vis si ce realitate. Si iti pare atat de rau ca a fost totul un vis, si nu stii cum sa faci sa te culci la loc si sa iti continui aventura. Dar totusi stii ca nu a fost nimic real, si ca tot te vei trezi mai devreme sau mai tarziu. Si ce este poate cel mai interesant, este faptul ca participi la acea experienta cu toate simturile, vezi, mirosi, auzi, simti si chiar iubesti.

Am avut aseara un vis foarte ciudat, si foarte real. Cand m-am trezit am avut o reactie de genul "a fost totul doar un vis???". Nu-mi venea sa cred. Am simtit totul cu o asa intensitate incat nimic nu tradat faptul ca eram intr-un vis. De obicei ti se intampla sa treci de le o chestie la alta si atunci incepi sa realizezi ca nu are cum sa se intample asta in realitate. Dar totul era atat de cursiv si plauzibil. Cred ca a fost o transpunere a ceva ce poate simt dar nu imi dadeam seama, sau eram prea speriata sa recunosc.

Nu stiu ce a insemnat, dar m-a dat peste cap si mi-as fi dorit ca in realitate sa fie totul atat de simplu pe cat parea in vis.

Si daca intr-adevar sunt visele o reflexie a gandurilor, atunci visul asta chiar nu mi-a facut nici un bine, ba din contra. Cred ca as fi preferat sa raman in ignoranta, doare mai putin.

Ale tineretii valuri

Si iata-ma din nou, intr-o dimineata de Sambata, in fata unei pagini albe, incercand sa o umplu cu ganduri pe care nici in cap nu reusesc sa mi le pun in ordine. M-am gandit ca poate scriindu-le o sa reusesc sa inteleg ceva din ele.

Cu totii ne dorim sa traim acea poveste de dragoste de care au parte personajele din filmele noastre preferate. Eu sunt o fana infocata a filmelor in care dragostea invinge dupa ce este pusa la nenumarate incercari. Si am ajuns sa ma confrunt cu o idee. Unii sunt de parere ca nu merita sa te chinui toata viata valsand de la o relatie la alta, care mai devreme sau mai tarziu sa se termine pentru ca nu e exact ceea ce iti doresti, sau sa te casatoresti repede din principiul ca "daca nu mai gasesc altul mai bun" si sa realizezi peste 20 de ani ca ti-ai irosit tineretea cu o pesoana pe care de la inceput nu ai iubit-o. E mai bine sa alegem calea usoara, daca el ma iubeste e suficient? Sau sa ne riscam, si sa ne aruncam intr-o relatie care poate stim de la bun inceput ca ne va face sa suferim la un moment dat, dar care ne va face sa traim sentimente pe care nici nu ni le imaginam?

Ai da o viata de suferinta dar cu o clipa de iubire, pentru o viata fericita dar fara iubire? In fond, ce este fericirea? Difera de la caz la caz o sa spuneti, da, pe moment, putem fi fericiti pentru o sumedenie de lucruri marunte, o masina noua, un zece la o lucrare, o zi frumoasa, dar pe termen lung, ce intretine fericirea? Oamenii... Oamenii sunt cei care o pot provoca, o pot distruge, dar o pot si sustine. Persoana pe care o iubesti poate sa faca mai mult pentru sufletul tau decat pot face toate frumusetile Pamantului la un loc. Iar daca ai sansa sa le vezi si sa treci prin ele alaturi de ea, atunci te poti numi un om cu adevarat fericit. Dar fericirea nu cred ca poate exista fara iubire.
Asa ca ce rost are sa vezi tot ce are lumea asta de oferit, daca o faci alaturi de persoana nepotrivita? Cui ii foloseste sa iti construiesti o viata perfecta pe baza unei iluzii. Sa te convingi singura ca daca el te iubeste asta e tot ce conteaza, sau mai rau, ca nu trebuie neaparat sa existe iubire atata timp cat exista respect si intelegere. Incep sa ma gandesc ca astea sunt valorile pe care le promoveaza religia noastra. Si ca in ultima vreme spre asta se tinde. Ca daca gasesti pe cineva care sa fie asa cum ti-ai dorit e suficient. Poate nu ar trebui sa ne ghidam dupa modelul asta, "vreau ca prietenul meu sa fie asa si pe dincolo", si daca ai gasit pe cineva sa se potriveasca, gata nu mai cautam. Pentru ca inima nu prea face ce ii zice creierul, ea are o minte independenta de a noastra dupa care se ghideaza, si nu de putine ori ni s-a intamplat sa ne indragostim de persoane care n-au nici o tangenta cu "modelul" nostru. Si atunci ce facem? Spunem NU, nu e bine, nu e persoana potrivita pentru mine, parintii mei nu ar fi deacord si bla bla bla, un milion de alte astfel de motive. Dar in fond, nu mama e cea care trebuie sa ia decizia asta, pentru ca nu ea va fi cu el, asa ca de ce suntem asa de influentabili de societate, de ce da bine, de religie sau alte valori prost implementate? Pana la urma ce conteaza e sa fie bine pentru tine.

Si la fel de bine se aplica si in sens invers. De ce sa fiu cu cineva care e poate cum mi-am dorit, deci creierul spune DA, dar inima spune Nu prea. Daca am fi in stare sa luam decizia asta, care este poate cea mai importanta pe care o vom lua in viata noastra, cu sufletul, nu cu mintea, cred ca ar fi o lume mai buna, inzestrata cu valori mai oneste.

Dar ce tot vorbesc eu aici, va spun voua ce sa faceti cand eu singura nu sunt in stare. Dar poate reamintindu-mi asta, o sa reusesc sa fiu sincera cu mine, si cu cei din jur.

Fereastra vietii

Iata ca am revenit, dupa o indelunga absenta, cu un nou post. Nu stiu cati dintre voi ati asteptat sa imi revedeti gandurile asezate pe hartie, dar eu una stiu ca am fost poate cea mai nerabdatoare dintre voi, dragi cititori. De mult incerc sa imi pun ordine in capsorul asta care parca nu ma mai asculta, si sa va impartasesc cele mai recente ganduri ale mele.

O sa va scriu o pilda, care pe mine m-a impresionat pana la lacrimi. Nu cred ca am citit ceva mai frumos in viata mea, si as vrea sa va influenteze, sa trageti invataminte din ea, sa credeti ca exista ceva bun in fiecare din noi, si sa nu va fie frica sa aratai asta.

FEREASTRA VIETII

Erau odata doi barbati, amandoi grav bolnavi, care se aflau in aceeasi incapere a unui spital. Desi era o camera mica, avea o fereastra ce dadea afara, sper lume. Unuia dintre barbati i s-a permis sa se ridice din pat cate o ora la fiecare amiaza, patul sau fiind in apropierea ferestrei. Dar celalalt trebuia sa-si petreaca tot timpul intins.
In fiecare dupa-amiaza, cand omul de langa fereastra era ridicat, isi petrecea vremea descriindu-i celuilalt ce vedea afara. Fereastra dadea spre un parc, unde se afla un lac. Pe apa se vedeau rate si lebede, iar copiii veneau sa se joace. Tinerii indragostiti mergeau mana in mana pe sub copaci. Erau flori si politisti, iar in spate, dupa liziera, era o vedere minunata a conturului orasului.
Omul care zacea lungit il asculta pe celalalt descriindu-i toate acestea si se bucura de fiecare minut. Descrierile prietenului sau l-au facut sa simta ca traieste.
Apoi l-a lovit gandul: de ce omul de langa fereastra sa se bucure de toata placerea de a vedea ce este afara si eu nu? Se simti rusinat, dar gandul nu-i dadea pace.
Intr-o noapte, celalalt om s-a trezit brusc tusind si sufocandu-se. Bajbaia cu mainile dupa butonul de urgenta si nu-l gasea. Colegul sau a privit tacut pana cand nu i-a mai auzit sunetul respiratiei. Dimineata, sora il gasi mort si indeparta, in liniste, trupul din incapere. Imediat ce gasi momentul potrivit, cel ramas ceru sa fie mutat in patul de langa fereastra. Dorinta i-a fost indeplinita.
In minutul in care infirmierii parasira camera, se ridica pe un umar cu mare greutate si durere si se uita pe fereastra: dadea spre un perete alb..............

Tu faci sex ca in 1894?

In vremuri stravechi femeia, cea din spatele ceaunului, avea un singur orificiu interesant pentru barbati si acela era folosit pentru procreere. In urma unui act simplu, de tip introducere si procesare, cel mai viteaz dintre aia mici (spermatozoizii) ii dadea in cap tovarasului ovul. Mai apoi, sexul devenea istorie. Barbatul isi satisfacea nevoile animalice in casele tolerante, iar femeia nu avea nevoi deloc… ea se ducea la biserica.

Va las sa va distrati cu un articol publicat in 1894 in ziarul "Ghid de spiritualitate":

Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.

Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: daruieste putin, daruieste rar, si mai presus de orice, daruieste cu zgarcenie. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.

Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.

Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie.

Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.

Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare.

Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.

Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale.

In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.

Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase.

Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din fata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.

Se pare ca aceste randuri s-au publicat intaia oara in "Ghimpele de Brasov", anul 2, nr. 9, 17-23 Ianuarie 2008. Articolul de mai sus este preluat din revista KUDIKA.

Sper sa v-ati distrat la fel de mult ca si mine atunci cand am citit acest articol.
Va pup, si pana data viitoare, incercati sa faceti lumea mai buna prin voi insiva.

Salvati Pamantul - Reciclati

V-ati gandit vreodata la faptul ca traiul nostru pe aceasta planeta nu este un drept ci un privilegiu? Noi ne comportam cu ea ca si cand ni s-ar cuveni, si prea putini dintre noi se gandesc ce se va intampla cand o vom distruge. Eu cred ca daca am contribui cu totii, pe masura posibilitatilor, am reusi sa o "vindecam" de "boala" care s-a abatut asupra ei - omenirea.

De cand au aparut acele tomberoane de plastic pentru reciclare, am inceput si eu sa imi aduc contributia. Nu e mare lucru stiu, dar e un inceput. Si daca putem ajuta, si nici nu e prea dificil, de ce sa nu o facem? In fond nu ne costa decat un drum pana la coltul strazii, o data la cateva zile. Si sa stiti ca lumea aduce. Sunt zile in care trebuie sa pun pungile langa, pentru ca tomberoanele sunt pline.

Macar cei tineri sa o faca, si prin metoda exemplului sa ii determine si pe cei mai invarsta. Mama a fost foarte entuziasmata de aceasta noua activitate, dar pe tata mi-a fost foarte greu sa il determin. El avea conceptia: "crezi ca cu doua sticle ale tale si trei hartii pe saptamana o sa se modifice ceva?". Nu, dar daca ar face fiecare om acest lucru? Pic cu pic se aduna.

Oamenii chiar cred ca vor sa ajute. Iar aceasta dorinta nu vine din educatie neaparat. Eu am aflat de reciclare din filme. Dar mama mea m-a invatat sa nu arunc pe jos gunoaie. Asa ca prefer sa imi bag ambalajul in buzunar sau in geanta, sau chiar sa merg cu el in mana pana acasa poate, daca nu gasesc un cos de gunoi, dar nu as putea niciodata sa il arunc pe jos. De ce sa munceasca cineva sa curete dupa mine atata timp cat sunt perfect capabila sa o fac si eu. Mor cand vad toti idiotii care arunca gunoaie din masina. O data, cand eram pe autostrada, unii cu o masina foarte scumpa bineinteles, au aruncat o sticla de apa pe geam. La 140km/h!!!!! Frate, poti sa ii spargi cuiva parbrizul la viteza aia. Si chiar nu putea sa astepte pana cobora din masina ca sa isi arunce sticla la gunoi? Chiar cred ca unii oameni, carora le lipseste educatia, trebuie constransi. Asa cum e la americani. Daca nu reciclezi, amenda. Si nu una mica. Ceva substantial, ca sa simti la buzunar.

Cand mergeti la padure, si intrati in magazin sa va cumparati mici si bere, ganditi-va sa luati si niste saci de gunoi. Va place sa gasiti loc curat de pus patura, dar nu ar fi bine sa gaseasca si cei care vin dupa voi la fel? Nu zice nimeni sa va apucati sa reciclati acolo (desi nu e asa greu) dar macar lasati cum ati gasit. Daca toti am face asa nu ar fi mai bine? Imaginati-va...
Eu mi-am carat toti sacii de gunoi inapoi la Bucuresti (de la Vidraru) si i-am aruncat la tomberonul din fata blocului meu. Desi multi din prietenii mei au facut haz de ce faceam, si ma credeau nebuna, mie nu mi-a fost rusine. Ba din contra, am simtit ca am facut o fapta buna.

Nu am pretentia sa se schimbe mentalitatea noastra ca popor peste noapte, dar incet incet vom reusi. Este adevarat ca ar putea fii mai multe campanii de promovare, mai ales la televizor, unde in loc de o reclama la Ariel, pot pune 30 de secunde un mesaj umanitar (dar stai, din asta nu se castiga bani :) ), dar ne puteam da si singuri seama ce avem de facut.

Acum cateva saptamani, vorbeam cu o colega de facultate despre faptul ca ne-am dori ca prin activitatea noastra profesionala sa ajutam oamenii, sau sa aducem o contributie intr-un fel. Prin meseria de inginer (in IT) nu prea cred ca o sa reusim :). Si am inceput sa vorbim despre reciclare, organizatii umanitare, etc, incercand amandoua sa ne dam seama cum am putea ajuta chiar si asa, prin viata de zi cu zi. Ea mi-a spus ca nu mai foloseste deodorante, ci doar stick-uri, pentru ca nu vrea sa contribuie la deteriorarea stratului de ozon. Eu chiar nu ma gandisem la asta, si mi-am zis "hmm.... ce idee buna, o sa fac si eu asta". Cred ca daca ne-am analiza putin stilul de viata, am gasi lucruri prin care daunam si la care putem renunta. Cum ar fi masina. Cati dintre noi ar fi dispusi sa mearga pe jos la facultate, servici etc, sau cu transportul in comun, ca sa nu mai contribuie la poluare? Va spun sincer, eu am incercat, si nu m-a tinut prea mult. Am si eu mentalitatea "dar de ce sa nu mai merg eu cu masina, cand pe altii nu ii intereseaza sa renunte si ei. De ce sa compensez eu pentru cei care polueaza?". Sunt egoista, dar va promit ca o sa incerc sa renunt la masina atunci cand nu am neaparat nevoie de ea.

Deci daca nu ati reciclat pana acum, eu sper sa incepeti, pentru ca suntem datori sa avem grija de acest Pamant minunat, pe care ar trebui sa il iubim, nu sa il umplem de gunoaie. Pentru ca pana la urma, singurul lucru pe care il lasam in urma noastra, este sau ajunge... gunoi... Si poate cu timpul, vom reusi sa ajutam si cu altele.

Va spun la revedere pentru acum, iar pana data viitoare nu uitati: "incercati sa faceti lumea mai buna prin voi insiva".

Va place ceaiul Verde?

Eu am devenit o mare fana a ceaiului, si in special a celui verde, asta dupa ce am aflat cat pot sa dauneze sucurile "naturale" si cele carbogazoase. Cred ca de cele carbogazoase stiam de mult, dar nu constientizam pericolele la care ma expun, antrenandu-ma mereu cu prietenii atunci cand ieseam in oras. Pe de cealalta parte, sucurile naturale, care sunt atata ridicate in slavi prin reclame, ca te fac aia sa crezi ca sunt chiar bune pentru tine, sunt facute din suc concentrat. Va amintiti de TANG? Ce naivi eram cand credeam ca bem ceva natural. Nimic nu e mai natural ca sucul stors de tine dintr-o portocala proaspata. Iar sucurile de legume sunt si mai bune. E adevarat ca muncesti o gramada pentru un pahar, dar cate vitamine are... si in plus, are si un gust grozav.

Cand mamaia mea a fost diagnosticata cu cancer de col uterin (in faza terminala), mama mea a citit foarte multe despre leacurile naturiste pentru aceasta boala necrutatoare. Sucul natural de legume era una dintre arme. Am baut si eu foarte mult in perioada aceea, pentru ca imi placea foarte mult gustul. Il facea din sfecla rosie, telina, cartof, morcov, mar, ridiche neagra si putina lamaie. Era extraordinar. Un suc mai natural si mai plin de vitamine nu cred ca exista.

Revenind la ceaiul verde. De atunci mama e foarte atenta cu ce baga in stomac, pentru ca a vazut ca multe boli pot fi tratate si de asemenea prevenite, printr-un mod de viata si alimentatie sanatos. A inceput sa bea ceai verde la micul dejun. Eu pana atunci beam ceai de fructe, despre care mai apoi am aflat ca e facut din rumegus :D. Acum beau 3-4 cani de ceai verde pe zi, indulcit cu miere (nu zahar ca e foarte daunator) si putina lamaie. Ma face sa ma simt atat de bine, iar atunci cand sunt mai ocupata si nu am timp sa imi fac, ii simt foarte tare lipsa, prin oboseala si lipsa de concentrare.

Ceaiul verde prelungeste viata si mentine sanateatea, combate radicalii liberi produsi de poluare, fum de tigara, gaze de esapament, ultraviolete, stimuleaza arderea grasimilor.


Previne cancerul:

"Studiile asupra mortalitatii datorate cancerului in randul populatiei japoneze, indica faptul ca rata deceselor este foarte scazuta. Cea mai scazuta rata de mortalitate datorata cancerului se inregistreaza in locurile unde recolta principala este de ceai verde. Locuitorii acestor zone consuma ceai verde in cantitati mari, zilnic."

Eu sunt indragostita de acest produs. Este adevarat ca daca bem ceai verde nu inseamna ca putem duce o viata nesanatoasa doar pentru ca ceaiul ne va apara. Dar oricat incercam noi sa ne ferim de pericole, tot suntem expusi la fum de tigara, gaze de esapament etc. Eu vi-l recomand cu toata caldura, incercati-l pentru ca oricum nu aveti nimic de pierdut, ba din contra.

Va spun la revedere. Va rog comentati daca nu sunteti deacord, daca am omis ceva sau daca ati descoperit si voi produse benefice va rog impartasiti.

Pana data viitoare, incercati sa faceti lumea mai buna prin voi insiva.

Lumea nu mai are timp pentru carti

O persoana pe care o admir poate cel mai mult pe lumea asta (in afara de parinti) mi-a spus pe cand eram inca in liceu ca nu ar trebui sa mai imi pierd vremea citind carti scrise acum 50-100 poate si mai bine de ani, si sa ma orientez mai mult catre cartile contemporane. Bineinteles ca prin carti contemporane nu se refera la beletristica (ca sincer vorbind, cu cat se poate deosebi o poveste de dragoste de acum 50 de ani de una din zilele noastre) ci la cartile de autocunoastere, cartile care trateaza lumea in care suntem si care sunt capabile sa iti deschida putin ochii, daca singur nu esti capabil. La inceput nu am stiut la ce s-a referit si am luat-o ca pe o ofensa. "Adica ce? cartile pe care le citesc eu ce au?". Dar desigur, el are o varsta la care si-a format deja o cultura suficient de vasta pentru a-si permite o alta abordare a realitatii. Nici acum nu i-am urmat sfatul. Nu pentru ca nu l-am considerat bun, dar prefer sa judec lumea prin prisma mea.

Cartile au devenit pentru mine mai mult decat un mod de a-mi petrece timpul liber. E un sport de performanta, o pasiune. Cand eram mica nu imi placea sa citesc. Mi se parea o pierdere de vreme, ce stiam eu. Noroc ca mama nu se lua dupa "preferintele" mele, si ma obliga sa citesc. Iar incet incet am inceput sa prind gust pentru lectura. Mama saraca nu cred ca isi imagina sa mai prinda ziua in care sa ma vada pe mine luand o carte in mana de bunavoie. Singurul lucru de care imi pare rau este ca nu mi-am descoperit aceasta pasiune mai devreme.

Eu sunt de parere ca hobby-urile sunt bune atat timp cat te alegi si cu ceva de pe urma lor. In cazul cititului, cu o noua cuta pe materia cenusie. Altfel... what's the point? De ce sa ne irosim viata cu lucruri inutile? Mi-ar fi placut sa am talent la scris si sa fac asta cat e ziua de lunga. Sa fii scriitor mi se pare o meserie atat de nobila. Cat de frumos trebuie sa fie sa ai tot timpul din lume pentru a-ti asterne gandurile pe hartie si sa ai posibilitatea sa influentezi atatia oameni. Sa stii ca la sfarsitul zilei poate ai schimbat un destin. Sa stai intr-o camera semi-intunecata, doar tu cu penelul si sa iti curga gandurile pe hartie, fara alte griji pe lume...... doar tu si cu tine.

De ce imi place mie asa de mult sa citesc.


In primul rand, ma deconecteaza de la activitatea cotidiana. Ati spune "de ce nu te uiti la televizor?". Pai pentru ca nu sunt deacord cu acest mijoc de "informare" ar spune ei. Nu e chiar asa; in 99% din cazuri nu ai ce vedea la televizor, iar probabilitatea sa se suprapuna acel 1% cu timpul tau liber este atat de mica incat e o pierdere de timp sa incerci. Dar televizorul este un alt subiect pe care il voi aborda cu alta ocazie. Revenind la citit, un alt motiv pentru care citesc este acela ca in majoritatea cartilor intalnesc cel putin un personaj de la care am ceva de invatat. In fiecare carte ma indragostesc de un personaj. Cred ca toti (cel putin sper) tindem sa ne autodepasim, toti dorim sa devenim o mai buna versiune a noastra. Asa imi se intampla si mie cand intalnesc un personaj despre care gandesc "uite, ea este mai buna decat mine", si atunci incerc sa imi insusesc anumite calitati care mie imi lipsesc, sau imi sunt mai putin dezvoltate. Niciodata nu cred ca vom fi desavarsiti, oricat am incerca, dar sunt convinsa ca intotdeauna exista loc de mai bine.

Asa ca cititi, lasati-va imaginatia sa zburde libera, deconectati-va, incercati sa invatati ceva din tot ce faceti. Aveti curajul sa recunoasteti ca nu sunteti perfecti si admirati-i pe cei care, in anumite privinte, sunt mai buni ca voi.

Pana data viitoare, incercati sa faceti lumea mai buna prin voi insiva.